UPDATE funcționare stații IT
Începând cu (26.11.2024), a redevenit funcțională aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice, iar activitatea stațiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiții normale. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la stațiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecției, desigur în cazul în care mașina este declarată “admis”.
Încă de la prima oră a dimineții, angajații RAR au procesat în sistemul informatic documentele emise offline de stațiile ITP în perioada în care am avut întreruperi în funcționarea bazelor de date.
Totodată, poate fi desfășurată activitatea și în atelierele TLV, acei agenți economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză.
L.E.: A fost restabilit schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere si Înmatriculări. Prin urmare, această instituție poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale RAR.